Cel mai mare producator de acumulatori auto din Romania-Rombat SA a implinit astazi 30 de ani. La conferinta de presa care a avut loc la sediul firmei au fost prezenti primarul Teodor Ovidiu Cretu, directorul general-Ioan Repede, dar si vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe.
Compania Rombat a fost infiintata in anul 1980, ca o sectie de acumulatoare in cadrul unei intreprinderi de stat. In cei 30 de ani de la infiintare, reprezentantii companiei au reusit sa creasca cifrele de afaceri.
Insa, cele mai mari profituri s-au inregistrat dupa Revolutie. Anul trecut, Rombat detinea in Romania o cota de piata de 51 pe segmentul After Market si 65% pe total (inclusiv Dacia).
Firma Rombat produce anual peste 2 milioane de baterii. Daca pana in anul 2005, afacerea se desfasura mai mult pe plan national, in ultimii cinci ani reprezentantii firmei au reusit sa vanda baterii si in tarile straine.
Principalele firme de automobile catre care compania distribuie acumulatoare sunt Dacia - Renault si Peugeot, iar in viitor se anunta si o colaborare cu Ford.
Rombat are in toata tara noua centre. La firma din Bistrita sunt la ora actuala 573 de angajati, dintre care 425 lucreaza in productie.
Directorul general al companiei Rombat, Ioan Repede, a declarat intr-o conferinta de presa ca “ anual producem peste 2 milioane de acumulatoari auto. Cifra de afaceri pe anul trecut a fost de 50.000.000 euro, iar anul acesta preconizam ca va fi de peste 60.000.000 euro. Deci evolutia vanzarilor este in crestere. In ultimii cinci ani, exportul a crescut considerabil. Facem imbunatatiri an de an si investitiile continua. Intre anii 1990-2009 s-au facut investitii de 32,4 milioane de dolari. Daca anul acesta producem peste 2 milioane de baterii, in anul 2015 preconizam ca vom ajunge la 3 milioane de baterii vandute, iar cifra de afaceri sa ajunga undeva la circa 93 milioane de euro”.
La conferinta de presa a fost prezent si primarul Bistritei, Teodor Ovidiu Cretu, care s-a declarat multumit de evolutia firmei si este mandru ca o astfel de compania este la noi in oras. “ Suntem onorati sa avem firma Rombat la noi in oras. Ne bucuram ca avem acumulatori auto aici si ca nu trebuie sa ii cumparam din alte locuri. Atunci cand firma s-a infiintat nu a fost dorita, pentru ca toata lumea credea ca substantele din acumulatori vor dauna populatiei si ca cetatenii vor fi bolnavi. Desi se credea la momentul respectiv ca firmele concurente din alte tari vor dauna firmei Rombat, acest lucru nu s-a intamplat”.
Reprezentantii firmei Rombat asigura ca investitiile vor creste, intentia fiind sa se extinda cat mai mult atat pe plan national, cat si pe cel extern.