Pentru a nu fi victimele unor avalanse, iubitorii de munte trebuie sa se intereseze inainte de a porni la drum! In aceasta perioada, cand vremea s-a mai incalzit, riscul de avalanse este ridicat in muntii Calimani, Rodnei, Tibles si Bargaului.
Pericol de avalanse in munti! Salvamontistii ii avertizeaza pe cei care vor sa se aventureze in aceasta perioada in zonele montane sa fie atenti si sa se intereseze inainte de a porni la drum. Avalansele se datoreaza in aceasta perioada faptului ca vremea s-a mai incalzit, iar zapada care s-a depus in stat gros sta sa vina la vale.
„In aceasta perioada exista risc de avalanse in muntii Calimani, Rodnei, Tibles si pe Bistricior. Noi ii sfatuim pe iubitorii de munte sa evite in aceasta perioada astfel de zone fiindca riscul de avalanse este unul ridicat”, a declarat pentru Bistriteanul.ro seful Serviciului Public Salvamont Bistrita-Nasaud, Mircea Baciu.
Ultima avalansa din zona a avut loc la inceputul acestui an in Valea Blaznei. Din fericire nu au fost inregistrate victime.