În perioada 21-25 octombrie 2013, a avut loc la Ucgoz-Besni, regiunea Adiyaman din Turcia, prima mobilitate transnaţională din cadrul proiectului școlar multilateral Comenius „Our rich diversity is our collective strength”.
La această întâlnire au participat şcolile partenere din Grecia, Cehia, România şi ţara gazdă, Turcia. Şcoala Gimnazială ,, Grigore Silași" Beclean a fost reprezentată de delegația formată din cadrele didactice: Vasile Gabriel Rus-directorul instituției, Veturia Seserman și Carmen Valeria Szasz.
Programul celor cinci zile de reuniune a fost variat, minuțios conceput şi organizat de gazdele din Turcia. Activitățile au inclus ședințe de proiect, schimburi de materiale și discuții pe tema educației, ateliere de lucru, vizite la obiective de interes pentru tematica proiectului, întâlniri cu diferite oficialități. Aceste demersuri au vizat cunoaşterea partenerilor europeni prin prezentarea lor într-un cadru festiv, precum şi planificarea activităţilor ce se vor derula cu elevii în cadrul mobilității transnaţionale din Polonia.
Vizitele tematice organizate de echipa Comenius din Turcia au reușit să îmbine două elemente: pe de o parte au familiarizat partenerii din proiect cu specificul local (așezare geografică, forme de relief, cultură, aspecte religioase, stil de viață, alimentație, particularitățile păstrării tradiției în sud-estul Turciei), iar pe de altă parte, au reprezentat o modalitate de a descoperi elemente comune sau distincte în diversitatea culturală, socială sau economică a țărilor europene implicate în parteneriat.
La finalul întâlnirii s-au completat chestionare, în vederea obţinerii unui feed-back. S-a constatat că toate obiectivele propuse au fost îndeplinite, s-au discutat toate problemele incluse pe agendă, care corespund celor din formularul oficial iniţial al proiectului, s-au lămurit diferite aspecte şi s-a răspuns întrebărilor puse de către participanţi, în legătură cu modul în care trebuie realizate anumite sarcini.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius a Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii. Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.
Coordonator proiect,
prof. înv. primar Veturia Seserman