Un şofer care a adormit la volan a intrat ieri dimineaţă într-un gard al unei case din Reteag. Maşina a dărâmat gardul, a rupt un brad şi s-a oprit într-un chioşc aparţinând aceluiaşi proprietar.
Bărbatul spune că accidentul s-a produs ieri dimineaţă, la ora 2.00, iar şoferul a adormit la volan. În maşină se aflau şi doi copii, care, din fericire, nu au fost răniţi, purtând centuri de siguranţă.
„Şoferul a intrat în gard, a dărâmat un brad, ne-a distrus grădinuţa cu flori şi s-a oprit în chioşc. La faţa locului au venit poliţiştii, care au întocmit procesul-verbal”, a declarat acesta.
Omul este revoltat deoarece şoferul i-a dat RCA-ul său pentru a putea fi despăgubit de către firma de asigurări, dar reprezentanţii acesteia nu s-au deplasat încă la Reteag pentru a evalua pagubele.
„Am tot sunat la firma de asigurări, dar nu a venit nimeni până acum să vadă ce pagube sunt. Nu e normal aşa ceva”, a conchis bărbatul.
Aşadar, până când pagubele nu vor fi evaluate, iar firma de asigurări nu îi va da omului banii pentru reparaţii, casa va rămâne fără gard...