Trasee turistice, căi de acces către obiective turistice, agroturism sau servicii de agrement sunt noțiuni care încep să-și facă loc în vocabularul reprezentanților autorităților publice locale și a agenților economici de pe teritoriul GAL Ținutul Haiducilor.
Ținutul Haiducilor are istorie, tradiție, cultură, resurse naturale. Toate identificate în cadrul strategiei de dezvoltare a GAL Ținutul Haiducilor și care așteaptă să fie exploatate la adevărata lor valoare. Reprezentanții comunităților locale de pe teritoriul GAL Ținutul Haiducilor sunt conștienți de potențialul zonei și de oportunitățile de dezvoltare. Mai ales că au un exemplu concret de dezvoltare a unei comunități din imediata lor vecinătate, respectiv Beclean, prin proiectul Figa. Unde, din sare și nămol s-a creat prima stațiune turistică din Ținutul Haiducilor. Adică resursele naturale, de cele mai multe ori ignorate de cei care le au, și-au dovedit …eficacitatea! Aduc bani comunității locale: la buget, în conturile micilor întreprinzători care au văzut potențialul proiectului și au construit spații de cazare, localnicilor care-și vând produsele din gospodărie turiștilor care ajung la Figa. Un model numai bun de urmat!
Fiecare dintre comunitățile locale din Ținutul Haiducilor are câte ceva care poate fi punct de plecare pentru atragerea turiștilor. Mai ales că resursele naturale le sunt la îndemână și relieful le ajută. Munții Țibleș străjuiesc Ținutul Haiducilor și reprezintă o resursă importantă ce poate fi valorificată prin amenajarea de trasee turistice ce pot fi parcurse pe jos, călare sau off-road (biking sau motocross) sau, de ce nu, pentru dezvoltarea unor oportunități de practicare a sporturilor de iarnă. Râurile şi lacurile Ţinutului Haiducilor prezintă un potenţial turistic deosebit, în special pentru pescuit, intenții de dezvoltare a unor proiecte fiind anunțate în comunele Uriu -amenajarea bălţii dintre Cristeşti şi Ilişua, Zagra - păstrăvărie, Târlişua - crescătorii crap şi păstrăv, Chiuza - agrement piscicol, Braniştea - amenajare pescării pe malul Someşului, Ciceu Giurgeşti - pescărie - Valea lui Ianoş, Valea fâneţii etc. Nu sunt neglijate nici posibilitățile de a realiza amenajări pentru agrement – de exemplu, baza de înot pe Someşul Mare în comuna Braniştea sau refacerea vechii mori de apă din comuna Spermezeu. După modelul Figa, se doreşte dezvoltarea turismului balnear şi în alte locaţii din Ţinutul Haiducilor: punerea în valoare a nămolurilor sărăturate terapeutice existente pe Valea Slatinii – Săsarm – comuna Chiuza; amenajare balneo a izvorului cu apă sărată şi a Lacului Slatinei – comuna Căianu Mic; amenajarea puţului salin – Dumbrăviţa, Spermezeu.
Fauna de pe teritoriul GAL Ținutul haiducilor prezintă, de asemenea, un potenţial turistic ridicat. Autoritățile publice și agenții economici pot gândi proiecte în sfera ecoturismului sau a turismulul cinegetic. Zona oferă posibilităţi de dezvoltare a unor programe de tip bird-watching, idee luată în considerare în comuna Zagra, care doreşte să pună, astfel, în valoare existenţa pe teritoriul său a cocoşului de munte, specie protejată prin lege. Valorificarea fondului cinegetic pentru dezvoltarea turismului este o oportunitate de dezvoltare luată în considerare de comuna Spermezeu, dat fiind faptul că efectivele de urs depășesc concentrația optimă pentru teritoriu și nu ar pune în pericol biodiversitatea faunei.
Iar finanțări sunt pentru a transforma orice idee în proiect și în … realitate! Prin GAL Ținutul Haiducilor!