Primul pod din lemn acoperit a fost construit în urmă cu 350 de ani la Năsăud şi făcea legătura cu Bistriţa peste Someşul Mare. Au urmat apoi cele de la Ilva Mare, Ilva Mică, Beclean, Mocod, Salva, Nepos, Nimigea şi Coşbuc, toate în zona regimentului românesc de graniţă.

Confom unui studiu realizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în zona Năsăudului, podurile de lemn acoperite au apărut în secolul XVI. Podurile erau făcute din stejar în mare parte, în zonă fiind foarte multe păduri, ceea ce însemna că materia primă nu era o problemă. Spre exemplu, pentru podul de la Năsăud au fost folosiţi 500 de stejari aduşi tocmai din pădurile saşilor de la Dumitra.

În anul 1762 s-a înfiinţat cel de-al doilea Regiment românesc de graniţă, cu sediul la Năsăud, iar acest lucru a determinat schimbări majore pentru cele 44 de comune grănicereşti din zonă. Regimul militar, care a durat 90 de ani, a fost bine-venit din mai multe puncte de vedere. Spre exemplu, imediat după înfiinţarea regimului grăniceresc au început să se construiască drumuri bune, şcoli în comunele care găzduiau sediul vreunei campanii, dar chiar şi poduri de lemn acoperite. Timp de 200 de ani sătenii au fost cei care au îngrijit podurile şi le-au întreţinut.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial 14 poduri au fost distruse de către armata maghiară. A fost necesară refacerea celor de la Feldru, Ilva Mare, Ilva Mică, Salva, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei şi Tradam (acum parte a oraşului Năsăud). Majoritatea au fost refăcute după planuri de detaliu, realizate în anul 1949, însă în timpul lucrărilor s-au făcut câteva modificări.

Din păcate, când au fost refăcute podurile stejaul a fost înlocuit cu un alt fel de lemn şi acestea nu au mai avut aceeaşi rezistenţă. Podul de la Nimigea spre exemplu s-a prăbuşit în anul 1984 în timp ce peste el trecea o remorcă. De asemenea şi podurile de la Salva şi Zagra au dispărut.

Din păcate, de mai mulţi ani, singurele poduri funcţionale sunt cele din Coşbuc şi Ilva Mare.

„Podul iubirii” de la Coşbuc un monument istoric aproape de sfârşit

Podul de la Coşbuc a fost construit în anul 1776 şi trece peste râul Sălăuţa. Este făcut din lemn de stejar şi a fost ridicat de grănicerii italieni. Este cunoscut sub denumirea de “Podul iubirii” pentru că cu mulţi ani în urmă, când tinerii îndrăgostiţi ieşeau de la joc, se ascundeau de privirile curioşilor pe podul acoperit.

Din păcate podul este într-o avansată stare de degradare. Ultima dată a fost reabilitat în anul 1937 şi de atunci nimeni nu a mai intervenit pentru a-l consolida. Zilnic pe acolo trec maşini, motociclete sau căruţe încărcate, însă nimeni nu ţine cond că unele dintre grinzile de susţinere au început să putrezească.

Primarul comunei Coşbuc, Niculae Anghel, a cerut ajutor de la guvern încă din 2011. El s-a plâns că nu are bani la bugetul local să reabiliteze podul şi că are neapărat nevoie de sprijn. Primarul spune că investiţia pentru reabilitarea monumentului istoric costa între 200.000 şi 300.000 de lei. Din păcate finanţarea nu a fost alocată deocamdată şi „Podul iubirii” se degradează pe zi ce trece...

„Podul curţii” de la Ilva Mare duce sătenii către biserică şi cimitir

Construit din buşteni de stejar în anul 1829 „Podul curţii” de la Ilva Mare este primul pod din lemn acoperit construit pe Valea Ilvei.

Ingeniozitatea acestei construcţii constă în faptul că întreaga structură, inclusiv elementele de legătură, sunt făcute din lemn.

„Podul este funcţional şi în prezent. Nu se poate trece cu maşini de mare tonaj sau cu încărcătură mare, dar este funcţional. Mai avem şi o punte de lemn în comună care este funcţională şi poate fi folosită”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro primarul comunei Ilva Mare, Alexandru Anca.

„Podul curţii” asigură trecerea către biserica şi cimitirul din localitate şi este folosit destul de des de săteni. Este considerat monument arhitectural şi este inclus în catalogul Muzeului Brukenthal de la Sibiu.