Din convingeri religioase sau de conştiinţă, zeci de bistriţeni au refuzat cardul de sănătate. Totuşi, cei care sunt în această situaţie primesc adeverinţe de la CAS care să le poată dovedi calitatea de asigurat.
Încă de dinainte să apară şi să devină obligatorii, cardurile naţionale de sănătate au stârnit discuţii. Unele voci nu au susţinut această idee şi chiar au fost situaţii în care între asigurat şi cardul de sănătate a stat religia. Mai exact, au fost asiguraţi care invocând diverse motive religioase sau de conştiinţă au declarat că nu vor cardul de sănătate.
Numai anul trecut, în Bistriţa-Năsăud, unde s-au tipărit 231.967 de astfel de carduri de sănătate, au fost 82 de persoane care au refuzat să le primească.
Ministerul Sănătăţii a găsit soluţii pentru cei care se află în această situaţie. Pentru a putea beneficia de serviciile medicale gratuite, cei care au refuzat cardul de sănătate pot primi în schimb o adeverinţă care le atestă calitatea de asigurat. Este bine de ştiut însă că acea adeverinţă trebuie reînoită la fiecare trei luni. Adeverinţa este eliberată de CAS BN după ce asiguratul dă o declaraţie pe propria răspundere că refuză cardul naţional de sănătate.
Cei care plătesc contribuţii la asigurările de sănătate şi nu au intrat până acum în posesia cardului de sănătate pot merge la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, aflat pe strada Grănicerilor, pentru a-l ridica direct de acolo. Din cele 15.410 carduri pe care Poşta Română le-a returnat la CAS pentru că nu i-a găsit pe asiguraţi acasă, au fost ridicate până la finalul anului trecut doar 7.145.