Florin Chereji, împreună cu alţi cetăţeni ai municipiului, au cerut instanţei să suspende hotărârea de Consiliu Local privind organizarea referendumului. Ieri a avut loc înfăţişarea în acest proces, iar instanţa a anunţat azi că a respins cererea reclamanţilor.
Florin Chereji, fost primar al oraşului Bistriţa şi iniţiator al protestelor împotriva defrişării Pădurii Codrişor a cerut consilierilor să suspende Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a dispus organizarea unui referendum pentru consultarea cetăţenilor în vederea construirii centurii oraşului varianta SUD 2. Aceştia i-au respins cererea.
Totodată, pe 11 septembrie acesta a depus o cerere şi la instanţele de judecată, cerând suspendarea executării actului administrativ prin care Consiliul Local a hotărât organizarea referendumului.
Chereji susţinea în plângerea sa că hotărârea este ilegală deoarece nu poţi consulta populaţia pe o chestiune asupra căreia instanţele de judecată competente s-au pronunţat că încalcă prevederile legilor în vigoare, adică o variantă ocolitoare nu poate avea traseul prin intravilanul localităţii.
Ieri a avut loc prima înfăţişare în acest caz. Reprezentanţii celor două parţi s-au prezentat şi şi-au susţinut fiecare punctul de vedere, iar instanţa a declarat că se va pronunţa doar azi cu privire la acest caz.
"Instanţa respinge ca nefondată cererea de suspendare a hotărârii de Consiliu Local HCL 99/2013, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare" a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa - Năsăud, Dana Ceuca.
Astfel, bistriţenii sunt aşteptaţi duminică la vot!