Rochii de mireasă și de ocazie dar și toate accesoriile necesare unei ținute elegante, la prețuri reduse de până la 50%! Aceasta este propunerea salonului Nozze din Bistrița, micul boutique aranjat cochet în apropierea florăriei Myosotis, pentru femeile care vor să strălucească în cele mai importante momente din viață.
Visul unui copil poate deveni, mai târziu, realitatea unui adult! Așa este cazul Geaninei Stejerean, femeia care a reușit să transforme un vis în realitate: să le ofere bistrițencelor posibilitatea de a se îmbrăca așa cum doresc ele. Nozze este ... realitatea Geaninei Stejerean! Un salon în care utilul se îmbină cu plăcutul, eleganța cu stilul și rafinamentul, iar prețul… cu toate buzunarele.
“Sunt pasionată de design vestimentar de când eram mică! Visam cu ochii deschiși că sunt pe o scenă pe care sunt prezentate creațiile mele. Mai târziu, după ce au trecut anii, am vrut să urmeaz facultatea de Arte și Design, dar nu a fost să fie. Anul trecut însă, în luna aprilie când s-a ivit ocazia de a realiza acest bussines, am știu exact cum vreau să arate și ce anume să le ofere clientelor”, ne mărturisește Geanina, care, în plus, a vrut să aducă în Bistrița ceea ce femeile de aici găseau doar în marile orașe.
Așa s-a deschis în primăvara lui 2012, Salonul Nozze, aranjat cu stil și eleganță. Magazinul, situat pe Bulevardul Republicii, lângă florăria Myosotis oferă un spectacol de culoare, materiale fine, feminitate și rafinament, prin minunățiile puse la dispoziția bistrițenilor: rochiile de mireasă din colecțiile unor designeri precum Justin Alexander, Alfred Angelo, San Patrick – Papillon, rochiile de gală pentru diverse ocazii, brandurile Nissa, Artista sau Pinko, lenjerie intimă precum și toate tipurile de accesorii: pantofi, voalete, voaluri, diademe, mănuși, poșete tip plic, coliere, cercei, brățări.
„Eu am gândit acest salon după modelul boutiqurilor din Paris, care, sincer, m-au inspirat foarte mult. Adică, genul acela de magazin cochet care te întâmpină cu o atmosferă plăcută, în care se poate sta la o cafea până când viitoarea mireasă probează mai multe rochii pentru a se putea decide. E adevărat că la noi, lumea nu e încă obișnuită cu acest tip de salon, se gândește poate că prețurile sunt foarte mari ceea ce e fals, că poate deranjează dacă servește un ceai oferit din partea casei. Însă eu sunt convinsă că această mentalitate se va schimba pe parcurs”, mai spune Geanina.
Din start, salonul Nozze și-a propus să se adreseze tuturor femeilor aflate în căutarea ținutei perfecte, fără excepție, printr-o gamă variată de produse cu prețuri adaptate fiecărui buzunar. Astfel că viitoarele mirese pot alege din rochiile care pornesc de la 700 de lei și pot ajunge până la 3.500 de lei. De asemenea, la rochiile de gală pentru diverse ocazii, prețul oscilează între 100 și 1.000 de lei, în funcție de brand și pretențiile clientei.
Pentru că se apropie sezonul nunților iar rochiile sunt la mare căutare, salonul Nozze a început încă din 10 ianuarie să aplice reduceri de până la 50%! Ofertele atractive sunt valabile până la fârșitul lunii martie și pot fi consultate și pe pagina de Facebook a salonului Nozze: http://www.facebook.com/SalonNozze.