Un incendiu a cuprins în urmă cu puţin timp o casă din Rebrişoara. Din primele informaţii se pare că un bărbat de 68 de ani ar fi murit. Deocamdată nu se ştie exact ce s-a întâmplat. UPDATE: Pompierii confirmă - un bărbat a fost găsit fără suflare în locuința unde a izbucnit incendiul.
Mai multe echipaje de la ISU BN au pornit de urgenţă spre localitatea Rebrişoara unde a fost anunţat un incendiu, la o casă. Din primele date se pare că victimă ar fi căzut un bărbat de 68 de ani.
Până la această oră nu se ştie exact ce s-a întâmplat şi de la ce a pornit incendiul, dar se pare că victima ar fi fost găsită lângă un reşou din casă. Incendiu a fost unul de mici proporții, doar câțiva metri pătrați din locuință fiind afectați.
UPDATE: 13.14
Din păcate, salvatorii confirmă că victima a fost găsită fără suflare. Bărbatul este cunoscut cu antecedente medicale. Până la această oră nu se ştie exact ce s-a întâmplat, însă pompierii speră că în urma anchetei vor stabili cauza probabilă de la care a pornit focul. Mai rămâne de văzut și de ce a murit bărbatul găsit fără suflare în casă. Dacă fumul gros de la focul izbucnit din casă i-a fost fatal sau dacă a murit înainte de a izbucni incendiul.