Postul de televiziune Realitatea TV Bistrita nu mai emite. Reprezentantii acesteia spun ca din cauza unor defectiuni tehnice, insa, in ultimele saptamani, mai multi angajati si-au inaintat demisiile.
Realitatea TV Bistrita nu mai emite. Cel putin deocamdata, spun reprezentantii postului de televiziune, care, de asemenea, sustin ca exista defectiuni tehnice si acesta ar fi motivul pentru care postul nu mai emite.
Insa, cert este un lucru, in ultimele saptamani, Realitatea TV Bistrita a pierdut o buna parte dintre angajati. Reporterii Crina Ivancu si Anca Hoha, dar si cameramanii Cornel Ciocan si Claudiu Uilacan au parasit Realitatea TV Bistrita. Chiar si directorul statiei de la Bistrita, Andrada Balan, a urmat aceeasi cale, ianitandu-si demisia la sfarsitul saptamanii trecute.
Singurii care la ora actuala mai lucreaza pentru statia bistriteana sunt Aneta Sangeorzan, redactorul sef, Vlad Ciocan - reporter si Andrei Moldovan - cameraman, pe redactia de stiri si inca 7 persoane la departamentul tehnic.
Aneta Sangeorzan a declarat pentru Bistriteanul.ro ca "avem o defectiune la un aparat din regia de emisie. Asteptam sa ne trimita de la Bucuresti fie un alt aparat, fie o echipa tehnica ca sa remedieze defectiunea. O sa emitem cu siguranta din nou, insa, nu stiu exact cand. La ora actuala mai suntem trei angajati pe redactia de stiri si inca 7 pe tehnic. Noi muncim zilnic, trimitem materialele la Bucuresti si intram cu live-uri pe national".
Realitatea TV Bistrita a inceput sa emita in luna februarie a anului 2009.