Multe restaurante nu au pregatit ceva special pentru indragostiti, insa cele care s-au gandit la acest eveniment isi intampina clientii cu oferte variate. Pretul unui meniu pregatit pentru Ziua Indragostilor incepe de la 42 de lei, asa ca domnii nu au scuze sa nu isi scoata iubitele in oras.
Un buchet de flori si o iesire in oras... acesta este modul in care cei mai multi bistriteni sarbatoresc ziua de 14 februarie, mai ales ca aceasta zi este in timpul saptamanii.
La Hotel-Restaurant Metropolis iubirea poate fi sarbatorita intr-un mod sofisticat, intr-o ambianta selecta. Preparatele delicioase vor fi completate de multa ciocolata si bauturi fine. Meniul de cinci stele va fi compus din crema de telina cu emulsie roquefort. Curcanul cu sos curry si orez salbatic se va lasa devorat la felul principal.
Meniul va fi indulcit cu fondant au chocolate, sos de vanilie si carpaccio de fructe. La un asemenea eveniment nu putea sa lipseasca un cocktail special, cu care gazdele isi asteapta clientii. Pretul pentru un meniu de Ziua Indragostitilor este de 90 de lei pentru o persoana.
Restaurant-Hotel Codrisor are o oferta deosebita pentru cei indragostiti. Pentru 110 lei de persoana bistritenii pot cumpara un pachet special pentru Valentine's Day. In oferta este inclusa cazarea pe o noapte, accesul la piscina, sauna, masaj la Casa Ema si o cina romantica.
Hotel Restaurant Coroana de Aur a pregatit o super petrecere de Ziua Indragostitilor. DJ Luci, Mirela Petrus si Fratii Span vor fi prezenti acolo pentru a asigura voia buna si distractia la maxim pentru indragostiti. Organizatorii au o oferta culinara foarte variata pentru cei care vor sarbatori Valentine`s Day in aceasta locatie. Preturile pentru meniul de Ziua Indragostitilor sunt intre 42 si 100 de lei.
Cele mai multe restaurante din oras au pregatit meniuri speciale pentru indragostiti atat in 14 februarie cat si in 24, pentru cei care sarbatoresc romaneste Ziua Indragostitilor.