Consilier județean, Ramona nu este constantă în prietenii şi alianţe, susţinând în CJ ba puterea, ba opoziţia şi acum din nou puterea. Ramona Bugnar şi-a schimbat de mai multe ori în acest mandat susţinerea pentru grupurile de decizie din Consiliul Judeţean. Motivele rămân încă învăluite în mister...
Dacă la început de mandat Ramona Bugnar (PP DD) susţinea toate proiectele celor de la USL şi aplauda politica dusă de liberali şi social-democraţi, imediat după ce aceştia au pierdut majoritatea în CJ BN lucrurile s-au schimbat și a trecut cu susținerea politică în direcția opusă, la Opoziție.
În ultimele ședințe, blonda de la PP DD a trecut în barca democrat-liberalilor alături de care vota sau se abţinea, în funcţie de preferinţele şi alegerile grupului PDL.
Acum că în Consiliul Judeţean s-au făcut presiuni pentru ca USL să redobândească majoritatea, Ramona Bugnar a schimbat din nou macazul și în luna martie s-a asortat cu mărțișorul și din punct de vedere politic, trecând votul de partea USL.
Chiar dacă până nu de mult reprezentanta PP DD era prietenă apropiată cu democrat-liberalii, ieri nu a mai votat la fel ca aceştia şi nici nu a părăsit sala de şedinţe alături de ei.
Ba mai mult, Ramona Bugnar a votat pentru încetarea mandatului în Consiliul Judeţean a colegului său de partid, Ştefan Todea. Bugnar nici măcar nu a stat alături de Todea la masa de şedinţe, pe cei doi despărțindu-i câţiva dintre consilierii USL.