Deputatul Radu Moldovan ii acuza pe liderii PD-L de santaj si ca ameninta ori incearca sa cumpere primarii social-democrati. Prefectul Cristian Florian, deputatul Ioan Oltean, presedintele CJ-Liviu Rusu sunt doar cativa dintre cei nominalizati ca fac parte din "trupa de comando" a PD-L.
Liderul social-democratilor bistriteni a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca primarii PSD sunt santajati de Ioan Oltean si democrat-liberalii cu influenta.
"Prefectul, subprefectul, Ioan Oltean, Liviu Rusu, Iancu, Marc si Negruseri, aceasta este trupa de comando care merge cu promisiuni de un milion- doua de lei, care ar veni de la Guvern, sa rezolve problemele comunitatilor greu incercate. Nu e o plangere, e un anunt, nu dau nume pentru ca nu doresc sa-i expun pe oameni mai mult decat sunt expusi", a declarat Radu Moldovan.
Presedintele organizatiei judetene a PSD sustine ca puterea incearca sa cumpere primarii oferindu-le bani pentru a trece de partea PD-L-ului. Ba mai mult, Radu Moldovan sustine ca primarii care nu accepta astfel de intelegeri sunt santajati si amenintati.
"Niciun primar PSD nu va trece de partea democrat-liberalilor. Acest lucru nu se va intampla", a afirmat plin de convingere Radu Moldovan.
Pana la aceasta ora, nici presedintele organizatiei judetene a PD-L, Ioan Oltean, si nici prefectul Cristian Florian nu au putut fi contactati pentru a-si exprima punctul de vedere privind acuzele aduse de Radu Moldovan.