Deputatul Radu Moldovan a declarat astazi ca va fi prezent la ora 16.00 la sedinta de Consiliu Local, in cadrul careia va fi dezbatuta problema constructiei centurii de sud a orasului. Acesta spune ca este pro investitiei.
Pentru prima data in viata sa, deputatul Radu Moldovan va participa astazi la o sedinta de Consiliu Local. Motivul? El considera ca o astfel de finantare nu poate fi ratata deoarece proiectul este foarte important pentru dezvoltarea orasului.
"Astazi, in premiera, voi participa la sedinta Consiliului Local. Colegul meu de partid, Ovidiu Cretu, a discutat cu liderii celor doua partide importante din judet, Ioan Oltean, respectiv Ioan Tintean, care i-au spus ca sustin acest proiect. Sper sa fie asa", a precizat Radu Moldovan.
"Sunt un sustinator al acestui proiect pentru ca nu vin toata ziua 174 de milioane de euro de la Uniunea Europeana pentru Bistrita. Astept sa vad ce se va intampla la sedinta si sper ca lucrurile sa iasa asa cum trebuie", a conchis liderul PSD BN.