Chiar dacă a fost curtat de Liviu Dragnea, pentru a face parte din echipa de conducere, Radu Moldovan, liderul cu cele mai bune rezultate din Transilvania, nu și-a depus candidatura pentru o funcție de vicepreședinte și nici nu se gândește să o facă. Totuși, dacă partidul i-o va cere impetuos ar putea accepta...
Întrebat dacă s-a hotărât să facă parte din echipa lui Liviu Dragnea, Radu Moldovan a ținut să spună jurnaliștilor că „sunt în echipa lui Dragnea. Am candidat vineri la funcția de președinte al organizației județene. Am spus-o în repetate rânduri și poate că nu de fiecare dată ați luat-o în serios: nu mă mai interesează foarte tare activitatea politică. Atunci când am renunțat la funcția de deputat, care îți oferă o platformă foarte importantă și timpul necesar să faci politică, am ales să vin alături de colegii mei primari, să încercăm să facem ceva pentru cetățenii județului Bistrița-Năsăud. Aș vrea să le mulțumesc lor și bunului Dumnezeu că am reușit să fac mai multe lucruri decât am visat că pot face în cei patru ani de mandat. De asemenea, am inițiat împreună cu cei 62 de primari și cu aparatul de specialitate al Consiliului Județean, o serie de proiecte de dezvoltare care urmează să fie implementate în următoarea perioadă și acesta a fost unul dintre principalele motive care m-a făcut să continui. Pentru asta am ales să mai candidez o dată pentru funcția de președinte, mai exact pentru cea de consilier județean și onor colegilor mei din Parlament, pe urmă să conving consilierii județeni să mă facă și președinte. Voi vedea dacă voi reuși acest lucru. Îmi doresc să continui proiectele la Consiliul Județean. O funcție de vicepreședinte la nivel național implică deplasări la Bucureşti. O voi face numai dacă va fi imperios necesar. Eu știu să mă reprezint în conducerea națională și fără să fiu membru al Biroului Permanent Național", a mai explicat Radu Moldovan.
De altfel, Radu Moldovan face parte din Comitetul Executiv Național, unde este membru de drept, odată ce a fost ales președinte al organizației PSD Bistrița-Năsăud.
„Și acolo de cele mai multe ori mă reprezintă președintele executiv (Nicolae Moldovan). El este mai politician decât mine. Orașul Beclean nu mai are nevoie de foarte multe lucruri după patru mandate, Nicu are timp mai mult să se ducă la ședințele partidului și eu încă am foarte multe lucruri de rezolvat la Bistrița, în administrație. Dacă voi avea o solicitare din asta imperioasă să-mi depun candidatura nu-mi refuz partidul, nu plec de la PSD, cât o să fac politică o să o fac în PSD", a mai completat liderul PSD.
Radu Moldovan a fost „curtat" de Liviu Dragnea să facă parte din echipa sa de vicepreședinți, acesta dorindu-și să aibă alături de el mai mulți lideri din Transilvania, despre care spune că ar fi o rană deschisă pentru PSD. Detalii puteți afla AICI: