"Botis e la un nivel inalt unde aerul este foarte rar si s-a molipsist de la Basescu si Boc" - asta sustine deputatul Radu Moldovan care spune ca activitatea ministrului Ioan Botis lasa de dorit.
Deputatul social - democrat, Radu Moldovan sustine ca activitatea ministrului Ioan Nelu Botis nu se ridica la asteptarile pe care le avea toata lumea. Acesta spune ca Botis nu a facut nimic din ceea ce ar fi trebuit sa faca pentru a ajuta poporul.
“Cand l-am cunoscut eu pe Botis era un baiat bun. Acum ca a ajuns la un nivel inalt, unde aerul este mai rar, s-a molipsist de la domnul Basescu si domnul Boc” a declarat deputatul Radu Moldovan.
Liderul social democratilor bistriteni sustine ca ministrul muncii ar fi trebuit sa gaseasca alte solutii privind legea salarizarii si ca varianta propusa de Botis nu va ajuta in niciun fel poporul.
Radu Moldovan spune ca noua lege a salarizarii va aduce un haos total in randul profesorilor, al politistilor, al functionarilor publici si ca in cazul in care noua lege a salarizarii va fi mentinuta, PSD va face o noua motiune de cenzura.