Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a comentat pentru Bistrițeanul.ro, în urmă cu puțin timp, situația din Consiliul Județean. Este de părere că totul e o miză politică, dar una proastă, în care opoziția, pe care o crezuse civilizată și a tratat-o la fel, strică fără o miză reală relațiile de bun simț pe care a încercat să le aibă.
”Eu am vrut să fiu elegant și civilizat cu opoziția. Dar ei bagă bota prin gard. Nu i-am șicanat și chiar am crezut că putem avea o bună colaborare. Tot circul legat de validarea mandatelor consilierilor noștri are o miză politică, dar una gratuită. Nu au cum să-și pună vicepreședinte, să ne înțelegem. La ieșirea din sala de ședință am aflat că au ajuns hotărârile definitive și irevocabile ale Tribunalului Bistrița-Năsăud privind obligativitatea Consiliului Județean de a valida lista supleanților USL. Sentința va ajunge și la consilierii județeni și vreau să văd atunci cine obstrucționează justiția... Deja intrăm în sfera penalului dacă se continuă cu această atitudine sfidătoare și la adresa justiției...”, a declarat Radu Moldovan pentru Bistrițeanul.ro
Președintele Consiliului Județean spune că în afară de această miză pur politică a votului în Consiliul Județean nu are ce să reproșeze consilierilor PD-L, proiectele fiind în continuare adoptate, activitatea CJ nefiind afectată de scandalul nevalidării mandatelor consilierilor USL care îi vor înlocui pe cei patru plecați în Parlament.
2597 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.