Deputatul bistritean Radu Moldovan a adresat o interpelare ministrului Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, cerandu-i acestuia socoteala pentru proasta gestionare a resurselor in vederea reabilitarii retelei de cai ferate din judetul nostru.
Presedintele filialei judetene a Partidului Social Democrat, Radu Moldovan, este revoltat din cauza proastei infrastructuri a cailor ferate din Romania.
Acesta a adresat o intereplare Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, cerand socoteala cu privire la investitiile care se vor efectua pentru reabilitarea cailor ferate din judetul nostru.
Acesta motiveaza ca “la ora actuala siguranta circulatiei prin acest mijloc de transport este compromisa. Numarul accidentelor pe calea ferata a crescut considerabil. In ultimii doi ani, in judetul Bistrita-Nasaud au fost inregistrate mai multe accidente feroviare, care, din fericire, nu s-au soldat cu victime. Saptamana trecuta, un tren personal a deraiat in apropierea statiei CFR Mogoseni. Incidentul nu este unul singular, o alta deraiere fiind inregistrata pe raza aceleiasi localitati, in data de 27 mai 2008, atunci fiind vorba de trenul personal 4483 care circula tot pe relatia Ilva Mica- Dej. Locomotiva acestui tren a sarit de pe sine din cauza infrastructurii. Un alt accident pe calea ferata s-a produs in noiembrie 2009 in apropiere de localitatea Romuli”.
Conform raportului intocmit de Organismului de Investigare Feroviar Roman, “accidentul din anul 2008 de la Mogoseni s-a produs deoarece in acea zona existau cinci traverse necorespunzatoare care nu au mai putut asigura prinderea sinei de traverse, fapt care a dus la aparitia unor largiri ale ecartamentului peste limita sigurantei si astfel, roata din stanga a cazut in interiorul caii ferate”.
Fiind nemultumit de infrastructura cailor ferate din judetul nostru, Radu Moldovan i-a cerut ministrului Radu Berceanu sa ii ofere informatii cu privire la obiectivele de investitii in infrastructura feroviara din judetul Bistrita-Nasaud in acest an.
De asemenea, deputatul bistritean vrea sa afle ce sume au fost alocate pentru lucrari de reparatii capitale si mentenanta pentru reteaua feroviara publica din judetul Bistrita-Nasaud.