„Cât timp voi face politică și Victor Ponta va face ceea ce a făcut până acuma, fără nicio rezervă îl susțin pe Victor Ponta!” a declarat ieri jurnaliștilor prezenți la inaugurarea drumului Teaca – Archiud, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.
Radu Moldovan a participat la finele săptămânii trecute la Sinaia, la ședința Comitetului Executiv al PSD. Presa a scris că „baronii” PSD i-ar fi cerut demisia lui Victor Ponta pentru eșecul din alegeri, „greii” partidului spunând că aceasta este soluţia ”onorabilă” după ce a pierdut alegerile prezidenţiale însă acest aspect nu s-a discutat la ședința de la Sinaia.
„La Sinaia s-a discutat despre statutul partidului. Pentru noi, atunci când abordăm acest subiect, cel mai important este ceea ce ne sesizează oamenii și, la următorul statut, vor fi precizate lucruri extrem de concrete vizavi de membrii de partid care au anumite probleme în justiție. Sigur, nu trecând peste prezumția de nevinovăție, dar urmează să se discute punctual ce înseamnă urmărire penală, cercetare penală, trimitere în judecată. De asemenea, președintele a cerut tuturor organizațiilor să trimită propuneri de modificare a statutului către comisia care lucrează la statut. În 20-21 martie va avea loc Consiliul Național care va discuta aceste propuneri de modificare. Președintele a fost extrem de clar și a spus că el se va duce cu un proiect, iar dacă consiliul majoritar nu va aproba acest proiect de modificare a statutului și de modernizare și reformare a PSD de își va depune candidatura și pentru președenția PSD. Dacă nu, înseamnă că partidul nu îl mai vrea pe Ponta președinte și că altcineva trebuie să se gândească să preia conducerea partidului” a relatat jurnaliștilor, Radu Moldovan.
Întrebat dacă îl susține în continuare pe Victor Ponta, Radu Moldoavn a declarat: „asta fără nicio rezervă! Cât timp voi face politică și Victor Ponta va face ceea ce a făcut până acuma, fără nicio rezervă îl susțin pe Victor Ponta!"