Acuzaţii la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud! Consilierii judeţeni din partea PDL susţin că au fost invitaţi să voteze alături de USL pentru validarea mandatelor supleanţilor USL.
Democrat-liberalii spun că Radu Moldovan a încercat în multe feluri să redobândească majoritatea în Consiliul Judeţean. Consilierul Judeţean PDL Florin Urâte a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că fiecare dintre colegii lui au fost ademeniţi, pe rând, să se alieze cu liberalii şi social-democraţii.
„Cu toţi dintre noi a vorbit domnul preşedinte (n.red. - Radu Moldovan) în particular. Ne-a cerut să trecem în tabăra cealaltă. Sunt metode pe care, cel puţin eu ca persoană, nu le agreez şi am solicitat dialog sub orice formă pentru că nu avem nimic de ascuns”, a declarat consilierul judeţean Florin Urâte în cadrul unei conferinţe de presă.
Urâte făcea referire la faptul că Moldovan a încercat să convingă grupul PDL să voteze validarea mandatelor supleanţilor propuşi de USL.
Democrat-liberalii din Consiliul Judeţean sunt extrem de supăraţi că nu au găsit o cale pentru a avea un dialog civilizat cu puterea. Acesta este şi motivul pentru care grupul PDL nu a votat în primele trei şedinţe validarea mandatelor supleanţilor propuşi de USL.