Grija mare cum circulati! Noile masini de politie echipate cu aparatura radar de ultima generatie sunt deja in teren. Ele au ajuns la Bistrita zilele acestea, au fost prezentate ieri pe pietonalul Liviu Rebreanu si de astazi sunt la datorie pe soselele din judet.
De ieri Serviciul Politiei Rutiere din Bistrita-Nasaud are in dotare inca opt radare performate, de ultima generatie. Noile radare se alatura celor cinci masini ale politiei care erau deja datoate cu aparatura radar si vor impanzi soselele din judet pentru a ii prinde pe soferii care circula cu viteza excesiva. Radarele noi sunt la fel de performante ca cele aflate in doatrea politiei din tarile europene si au posibilitatea de a urmari separat fiecare sens de circulatie.
In plus, camerele video montate au o performanta optica crescuta si sunt dotate cu sistem de filmare performant pe timp de noapte.
Purtatorul de cuvant al IPJ BN, Claudia Creta explica ieri ca "noile radare vor actiona in regim de stand-by. Mai precis, camera video merge tot timpul, fara a emite unda radio, ceea ce inseamna ca nu poate fi detectata decat de la o distanta mult prea mica. Astfel, pana ca soferii sa apuce sa franeze, viteza a fost deja inregistrata".
Toti politistii bistriteni care vor lucra cu noile radare au fost instruiti la Bucuresti si stiu cum functioneaza noua aparatura. In plus, toti au deja atestatele pentru a folosi noile radare, asa cum prevede legislatia in vigoare.
Asadar, de astazi aveti mare grija cum circulati, noile radare fiind deja "la munca".