Ansamblurile participante la festivalul Nunta Zamfirei au prezentat astazi, incepand cu ora 10.00, in diferite locuri din municipiu cate un moment artistic. Totusi, putini bistriteni au fost prezenti sa admire dansurile si porturile ansamblurilor.
Festivalul Nunta Zamfirei va fi deschis oficial astazi la ora 21.00.
In avans insa, de dimineata de la ora 10.00, in mai multe locuri din oras, ansamblurile participante la acest festival au prezentat cate un moment artistic: dansuri, cantece, etc.
Cu toate acestea, putini bistriteni au fost prezenti la acest eveniment. Momentele artistice au fost aplaudate de cei care erau in trecere prin zonele respective.
In fata Primariei Bistrita a dansat ansamblu din Serbia, in piata Mihai Eminescu au dansat cei din Turcia. Spania si-a prezentat momentul artistic in zona Decebal iar in fata Prefecturii Bistrita-Nasaud au prezentat dansuri si cantece participantii din Ucraina.
Cei care au pierdut aceste momente sunt asteptati la ora 21.00 in fata Centrului Cultural Municipal "George Cosbuc" unde va avea loc deschiderea oficiala a festivalului Nunta Zamfirei.