Sunt tineri şi încrezători şi vor să facă treabă! Horea Petruţ şi Ilie Uchrenciuc sunt doi tineri care candidează din partea PSD pentru Primăria Mărişelu şi respectiv Primăria Dumitriţa. VEZI ce planuri au cei doi:
Horea Petruţ are 37 de ani şi este tehnician veterinar. Are o afacere de familie în localitatea Domneşti, unde deţine o fermă de bovine şi are o fabrică de lactate.
Se pregăteşte de doi ani pentru lupta electorală din iunie 2016 şi este încrezător că va avea rezultate bune pentru că are în jurul său o echipă tânără, entuziastă şi curajoasă după cum susţine.
Despre actualul primar al comunei Mărişelu, Horea Petruţ spune că „este OK, a făcut și lucruri bune, dar și mai puțin bune".
În ceea ce îl priveşte pe Ilie Uchrenciuc, tot de doi ani se pregăteşte pentru bătălia electorală în urma căreia vrea să câştige Primăria Dumitriţa.
Tehnician veterinar de meserie, Uchrenciuc are 31 de ani şi este angajat la DSVSA BN, iar în plan are reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor din comună, dar şi amenajarea unor centre de colectare pentru fructele de pădure, împăduriri şi campanii de curăţare a pădurilor.
„De doi ani mă pregătesc să candidez, mai ales în comuna noastră mare lucru nu s-a făcut", a declarat Ilie Unchrenciuc la o conferinţă de presă.