Pentru a fi foarte bine înţeleşi încă de la bun început, PSD Bistriţa-Năsăud condamnă cu fermitate orice tip de agresiune, indiferent când aceasta are loc. Avalanşa de acuze pe care cei din ACL le-au facut în această seară, îndreptate împotriva noastra, nu au niciun suport legal.
Cei ce respectă principiile democratice ar trebui să aştepte ca instituţiile statului să elucideze acest caz de agresiune, în care a fost implicat un membru ACL şi abia apoi să se pronunţe asupra vinovăţiei unuia sau altuia.
Preşedintele Consiliului Judeţean conduce o instituţie publică care face lucrări de infrastructura de zeci de milioane de euro în judeţ, nu şantajează şi nu amenintă pe nimeni. Printre misiunile politicienilor în societate se află şi aceea de aduce calmul şi nu de a inflama spiritele, în mod total nejustificat, pentru un interes politic.
Ciudat, de fiecare dată când au fost organizate alegeri Ioan Oltean a ieşit cu astfel de mizerii. Ne aducem aminte de incidentul de la Beclean, când l-a acuzat pe primarul acestui oraş de agresiune, tot pentru un interes politic. Să-i aducem aminte cumva de incidentul de la Lunca Ilvei, când domnia sa a candidat, iar autovehiculului nostru de campanie i-au fost sparte geamurile?! Să-i aducem aminte că în această campanie, echipa noastră, tot la Lunca Ilvei a fost oprită cu rabele şi a fost ameninţată să părăsească comuna?!
Regretâm incidentul în care a fost implicată Monica Săsărman. Cerem instituţiilor statului să-şi facă datoria cât mai repede şi transparent cu putinţă şi îi transmitem preşedintelui Ioan Oltean să înceteze cu astfel de insulte.
BIROUL DE PRESĂ PSD BN