Un nou curs pentru pregătirea de asistenţi maternali profesionişti va fi făcut la Bistriţa, organizator fiind Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud. Cei interesaţi să devină "părinţi" pentru copiii luaţi de lângă familii sau pentru cei abandonaţi pot face acest curs de specializare.
Pentru a-i încuraja pe bistriţeni să devină asistenţi maternali reprezentanţii DGASPĂC BN organizează întâlniri în cadrul cărora explică exact ce înseamnă să fii asistent maternal, cum trebuie îngrijit un copil luat în plasament şi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească toţi cei care vor să ia acasă un copil abandonat sau un copil care a fost luat de lângă părinţii lui care nu îl îngrijeau aşa cum trebuie.
În data de 6 mai, la ora 10.00, la sediul DGASPC BN de pe strada Sucevei ca avea loc o întâlnire la care sunt invitaţi să participe toţi cei care vor să afle informaţii exacte despre sistemul de asistenţă maternală profesională.
Este bine de ştiut pentru a fi asistent maternal orice persoană interesată trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 25 - 50 de ani, trebuie să aibă minim 10 clase şi să dispună de un venit în familie.
De asemenea, pentru a putea lua acasă un copil este obligatoriu să aveţi o locuinţă cu minim două camere, în care să puteţi amenaja un spaţiu adecvat pentru copilul sau copiii luaţi în plasament.
Un alt criteriu se referă la bolile grave. Nu pot lua în plasament copiii cei care au în familie persoane cu probleme medicale grave. În plus, nici cei care au probleme legate de cazierul juridic nu se pot gândi că vor lua un copil în plasament.
Potrivit conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud în prezent în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt 142 de asistenţi maternali.