Inspectorii de la CJPC BN au facut o serie de controale in aceasta perioada pentru a verifica produsele pascale. In urma controalelor, au fost aplicate 21 amenzi in valoare de 35.000 de lei, au fost date 7 avertismente si au oprite de la comercializare 5083 kilograme de produse, printre care si sunca ce continea lapte.
Carnea preambalata, ouale, vopseaua de oua, ciocolata, produsele de cacao, produsele de patiserie si vinurile au fost controlate atent de reprezentantii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bistrita-Nasaud in ultima periaoda.
Acestia au verificat modul de etichetare, prezentare si comercializare a produselor pascale. Principale nereguli constatate au fost ca unele produse aveau termenul de valabilitate depasit, altele nu aveau afisat pretul de vanzare sau nu aveau eticheta producatorului. Controalele au scos la iveala si sunca de porc ce avea trecut lapte pe eticheta de compozitie, precum si apa in ambalaje care trebuiau sa fie vidate.
Si vinurile au fost controlate atent in ultima perioada. Inspectorii CJPC BN au gasit in comert vin care avea pe eticheta o concentratie mai mare de alcool decat cea din buletinul de analize.
Nereguli au fost gasite si la oua. Cele mai multe probleme au fost identificate la informatiile oferite clientilor despre acestea: nu era mentionata corect tara de origine, categoria de calitate, metoda de creste a gainilor si data la care expira.
In urma acestor controale au fost date 21 de amenzi in valoare de 35000 de lei, 7 avertismente si au fost oprite de la comercializare 5083 kilograme de produse.
“Produsele controlate care au fost depistate cu deficiente, au fost scoase definitiv sau temporar de la comercializare in functie de abaterea constatata”, transmite intr-un comunicat de presa Dina Suciu, comisar sef al CJPC BN.