Cu toate ca jumatate dintre primariile bistritene s-au aratat interesate de programul "Case pentru specialisti", care prevedea construirea de locuinte de serviciu pentru cei dispusi sa munceasca in mediul rural, acum, programul a fost suspendat. Nu exista bani pentru astfel de investitii...
Programul “Renasterea Satului Romanesc – 10 case pentru specialisti”, lansat la inceputul lunii aprilie a acestui an, le-a oferit posibilitatea primariilor din mediul rural sa solicite Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului construirea a cate 10 case pentru specialistii care profeseaza in localitatile respective.
Proiectul nu a fost primit cu foarte mare entuziasm in judetul Bistrita-Nasaud, intrucat doar jumatate dintre primarii au depus cereri pentru a intra in program, restul motivand ca nu au la dispozitie terenul necesar pentru astfel de constructii.
Purtatorul de cuvant al Institutiei Prefectului, Sorina Drecsan, a declarat ca “din cele 58 de comune din judet, 29 au depus cereri, fiind interesate de construirea de case”.
Insa, acum se pare ca o astfel de investitie nu isi are locul. Desi programul a fost lansat, intr-un final a ajuns sa fie inghetat..., din lipsa de fonduri. Sorina Drecsan a mai adaugat ca “nu se mai intampla nimic deocamdata cu acest program, nu sunt fonduri pentru constructia de astfel de case. Se asteapta o rectificare bugetara pentru a vedea daca vor fi sau nu alocate sume pentru aceste investitii”.
Astfel, cele 29 de primarii care sperau sa aiba case pentru specialisti au ramas deocamdata cu cererile depuse, pentru ca bani pentru constructia caselor nu sunt.
La lansarea programului, s-a anuntat ca acesta se va derula in circa 2.500 de comune din tara, costul construirii unei astfel de locuinte fiind estimat la 30.000 - 35.000 de euro.