Vin primele informații oficiale în cazul decesului celor trei bebeluși găsiți decedați în podul blocului, în urmă cu mai bine de o săptămână. Procurorii au dispus efectuarea a trei expertize în acest caz, fiind cercetate două fapte – una de omor calificat și una de omor.
Anchetatorii au făcut astăzi publice primele informații legate de cazul bebelușilor găsiți morți în podul blocului din Bistrița-Bârgăului.
Astfel, la mai bine de o săptămână de la găsirea celor trei cadavre, procurorii bistrițeni vin cu mai multe detalii despre cum au fost găsiți copiii, despre cercul de persoane suspectate și despre expertizele care se fac în acest caz.
„În 9 martie 2017, o persoană de sex feminin dintr-un bloc din comuna Bistrița-Bârgăului, în timp ce făcea curățenie în podul blocului respectiv, împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani, au găsit lângă o grindă de lemn două cadavre ale unor nou născuți aflate în stare avansată de descompunere, unul fiind învelit în mai multe articole de îmbrăcăminte, iar celălalt într-un sac de rafie, învelit de asemenea și în articole de îmbrăcăminte. Astfel, au fost sesizaţi lucrătorii de poliție care la rândul lor au sesizat procurorul criminalist. Prin urmare, în ziua următoare, pe 10 martie 2017 s-a efectuat o cercetare la fața locului în prezența procurorului criminalist, ocazie cu care s-a descoperit încă un cadavru al unui nou născut, aflat de asemenea, într-un sac, învelit în articole de îmbrăcăminte. Până în prezent s-au efectuat acte de cercetare penală, constând în cercetare la locul faptei, s-a alcătuit un cerc de persoane suspectate de a fi comis infracțiunile care formează obiectul dosarului și, de asemenea s-au dispus efectuarea a trei expertize medico-legale - o expertiză traumatologică pentru stabilirea cauzei decesului, dispusă la Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, o expertiză bio-criminalistică pentru stabilirea de ADN, dispusă la Institutul Național de Criminalistică și o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii cadavrelor și a vârstei celor decedați, expertiză dispusă la Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici» din București. Procurorul criminalist va continua cercetările penale în funcție de rezultatele celor trei expertize dispuse în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sângeorzan.
După cum Bistrițeanul.ro a scris AICI, în acest caz au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare și au fost duse la audieri mai multe persoane.
„În acest caz se efectuează cercetări penale pentru două infracțiuni. O infracțiune de omor calificat raportată la primele două cadavre găsite în data de 9 martie 2017, faptă pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detențiune pe viață, și altă faptă de omor, raportat la cel de-al treilea cadavru găsit în data de 10 martie 2017, faptă pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani”, spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sângeorzan.
Detalii despre macabra descoperire de la Bistrița-Bârgăului găsiți AICI.
13861 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.