Patru persoane acuzate de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi alte trei persoane acuzate că ar fi accesat ilegal credite pe care nu le-au mai plătit au fost trimise luna trecută în judecată. Procurorii cer condamna lor şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi cei acuzaţi riscă să petreacă ani buni în puşcărie.
Potrivit unui comunicat dat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud luna trecută patru persoane acuzate de uz de fals şi evaziune fiscală au fost trimise în judecată, aceştia urmând să ajungă în faţa judecătorilor care le vor decide soarta.
Primul dosar care va ajunge în faţa magistraţilor vizează un bărbat şi o femeie care au cauzat statului prejudicii în valoare de 29.662 de lei şi respectiv 29.439 de lei.
În comunicatul remis de Parchet se arată că au fost trimişi în judecată "Biscovan Călin Florin si Popa Lucica Maria - pentru comiterea unor infractiuni de uz de fals si evaziune fiscală, constand in faptul ca in pe-rioada 2007-2008, folosindu-se in cadrul unor societati comerciale, la care isi desfasurau activitatea, de acte necorespunzatoare adevarului, au inregistrat cheltuieli fictive sau in aceiasi perioada nu au inregistrat in evidentele contabile toate veniturile obtinute, cauzând prejudicii de 29.662 lei, si respectiv de 29.439 lei, in dauna ANAF-DGRFP Cluj Napoca, Agentia Judeteana de Administrare Fiscala Bistrita-Nasaud".
Un alt bărbat acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune va ajunge în faţa instanţei pentru a da explicaţii şi riscă să facă închisoare dacă nu îi va convinge pe judecători că este nevinovat.
Procuriorii anunţă că a fost trimis în judecată "Andreica Octavian - pentru comiterea unei infractiuni de evaziune fiscală, constand in faptul ca in perioada 2007-2009, in calitate de administrator al unei societati comerciale, nu a inregistrat in evidentele contabile toate veniturile ob-tinute, cauzând un prejudiciu de 409.866 lei, in dauna ANAF-DGRFP Cluj Napoca, Agentia Judeteana de Administrare Fiscala Bistrita-Nasaud".
Pentru că a păgubit statul cu peste 35.000 de lei şi a încălcat legea un alt bărbat a fost trimis luna trecută în judecată, iar procurorii de la Parchet anunţă că este vorba despre "Cormos Dorian Liviu - pentru comiterea unei infractiuni de evaziune, constand in faptul ca in calitate de administrator al unei societati comerciale, in cursul anilor 2012-2013, desi a retinut ca stopaj la sursa, contributiile aferente salariatilor, s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale, cu consecinţa păgubirii bugetului de stat, reprezentat de ANAF-DGRFP Cluj Napoca, Agentia Judeteană de Administrare Fis-cala Bistrita-Nasaud, cu suma de 35.324 lei".
Alte trei persoane vor ajunge în faţa judecătorilor şi vor avea de dat explicaţii pentru că au luat un credit de 10.000 de euro pe care nu l-au mai plătit. Aceştia au folosit acte false pentru a accesa împrumutul.
În acelaşi comunicat dat de Parchet se arată că au fost trimişi în judecată "Roman Zsuzsa Claudia, Codlea Angela şi Moldovan Mircea, pentru comiterea unor infractiuni de fals in inscrisuri sub semnătura privată, uz de fals si inselaciune, constand in fraptul ca in perioada 2008-2009, folosindu-se de acte false, au obtinut credite bancare prin intermediari, cauzand unor unitati bancare, prejudicii de peste 10.000 euro".