Primarul Ovidiu Cretu are motive de bucurie! Daca saptamanile trecute acesta era suparat pe Elena Udrea pentru ca nu s-a sinchisit sa trimita oameni la Bistrita pentru a evalua starea pasajelor si a altor obiective, in urma cu cateva zile, ministrul Dezvoltarii Regionale a dat aviz favorabil proiectelor ce vizeaza modernizarea orasului.
Edilul Bistritei a depus inca de anul trecut un proiect intitulat “Plan integrat de dezvoltare urbana a municipiului Bistrita”, insa finantarea, in valoare de 24 milioane de euro, a intarziat sa soseasca.
“Asta deoarece ministrul Dezvoltarii Regionale, Elena Udrea, nu s-a sinchisit sa trimita oameni la Bistrita sa vada in ce stadiu se afla pasajele sau parcul municipal”, spunea primarul Ovidiu Cretu.
Totusi, in urma cu cateva zile, primarul Cretu a fost anuntat de la Bucuresti ca s-a dat aviz favorabil acestui proiect, urmand ca la Bistrita sa soseasca si expertii mult-asteptati pentru a evalua stadiul obiectivelor, ca apoi sa se aloce si banii necesari.
Astfel, odata ce va sosi si finantarea de 24 de milioane de euro, primaria va reabilita pasajele din centrul istoric al orasului, parcul municipal, Casa de Cultura George Cosbuc, Centrul pentru Tineret, o cladire istorica de pe pietonal, precum si Centrul de Arta Traditionala „Casa cu Lei”.