Primarul Ovidiu Cretu anunta zilele trecute ca va introduce din nou pe ordinea de zi a sedintei de consiliu local proiectul in ceea ce priveste amenajarea unei fantani arteziene in cartierul Stefan cel Mare. Chiar daca opozitia a respins acest proiect, primarul spera ca de aceasta data va reusi sa ii convinga sa-l voteze.
“Nemtii au o vorba si spun ca intotdeauna a treia oara iese. Chiar daca a fost respins de doua ori pana acum, proiectul referitor la amenajarea unei fantani arteziene in cartierul Stefan cel Mare va fi din nou introdus pe ordinea de zi. Acea fantana va fi realizata!” a explicat primarul Ovidiu Cretu.
Cu un buget de 248.353 de lei municipalitatea intentioneaza sa amenajeze o fantana arteziana la intersectia strazilor Stefan cel Mare cu Plaiesului. Conform proiectului fantana va fi prevazuta cu jocuri de lumini, jocuri de apa, vor fi plantati arbusti si flori ornamentale.
Consilierii locali din opozitie au fost impotriva acestui proiect, motivul invocat de acestia fiind pozitia aleasa pentru amplasarea noii fantani ateziene.
“Vreau sa anunt ca grupul de consilieri din partea PNL Bistrita se va abtine de la vot la acest proiect pentru ca nu suntem de acord cu el. Este un spatiu mult prea mic in acea zona pentru realizarea unei astfel de constructii. Este mult prea aglomerat si terenul de acolo nu permite sa fie construita o fantana arteziana" a explica viceprimarul Andrei Rusu in cadrul unei sedinte de consiliu local.
Primarul Ovidiu Cretu nu se lasa cu una cu doua si insista ca acest proiect sa fie realizat. “Fantana va fi construita. Locatia este potrivita, chiar daca unii au spus ca este prea putin spatiu” a mai precizat Ovidiu Cretu.