Proiectul privind construirea unei gradinite particulare pe strada Nicolae Balcescu a fost retras de pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local de ieri. Primarul a luat aceasta decizie sustinand ca in ceea ce priveste constructia acestei gradinite au fost prezentate mai multe idei care nu au fost inca analizate.
Cladirea de pe strada Nicolae Balcescu in care functiona gradinita cu numarul 2 urmeaza a fi demolata pentru ca se afla intr-o avansata stare de degradare. In locul acesteia, municipalitatea urma sa construiasca un nou imobil, iar pentru acest lucru s-au cheltuit deja fonduri importante pentru studiile de fezabilitate.
Se pare insa ca planurile s-au schimbat si autoritatile locale vor sa concesioneze terenul respectiv unei firme private care sa construiasca gradinita.
Acest lucru trebuia discutat in sedinta de Consiliu Local de ieri, insa primarul Cretu a decis sa retraga proiectul de pe ordinea de zi.
“Am retras proiectul cu gradinita de pe strada Nicolae Balcescu pentru ca au aparut mai multe idei in ceea ce priveste amenajarea acesteia. Vom discuta variantele si abia apoi vom introduce din nou pe ordinea de zi proiectul”, a explicat primarul Ovidiu Cretu pentru Bistriteanul.ro.
Amenajarea gradinitei, care ar urma sa aiba 150 de locuri, ar costa municipalitatea peste 4 milioane de lei.