Discuţii aprinse la şedinţa Consiliului Local în această după-masă! Mărul discordiei este din nou complexul de la Unirea, pe care edilul îl prezintă ca pe o investiţie absolut necesară. PDL-iştii cred altceva.
Unul dintre cele mai aşteptate proiecte de pe ordinea de zi a consilierilor locali a fost aprobarea unor modificări legate de folosirea creditului de 40 de milioane de lei, dintre care aproape jumătate să meargă pentru Wonderland.
Consilierul local din partea PDL, Gheorghe Tuţă, spune că împreună cu colegii lui de partid consideră că „acest împrumut şi-ar atinge scopurile şi s-ar răspunde unor necesităţi ale oraşului şi ale cetăţenilor”, dacă o parte din bani ar fi folosiţi pentru reabilitarea unor străzi şi nu pentru Wonderland.
Primarul Ovidiu Creţu a spus că este important ca acesta să fie realizat pentru că astfel s-ar crea locuri de muncă, ar aduce bani la buget prin impozit pe teren sau concesionarea terenului din apropiere pe care investitorii vor dori să îl ocupe odată cu dezvoltarea zonei, pe când asfaltarea străzilor nu ar face acest lucru. Acesta mai crede că oamenii l-au votat gândindu-se şi la complexul de la Unirea.
„Implicaţiile sunt majore când faci investiţii în infrastructura de bază”, contracarează democrat-liberalul Gheorghe Tuţă.
„Dacă era aşa de rentabilă cum s-a spus la început, cum constatăm peste noapte că este o investiţie care aduce bani? E necesară, dar pentru câţi rămâne de discutat”, a sărit în ajutorul colegului său de partid, Vasile Moldovan.
Printre facilităţile pe care primarul le vrea în Wonderland se numără şi zăpada artificială, folosită câteodată în tot sezonul rece pe alte pârtii din străinătate, după cum susţine acesta.