Zilele trecute, la Bistrița a avut loc o ședință, cu scandal între reprezentanții asociațiilor crescătorilor de animale, primarii din județ și conducea conducerea APIA, a CJ și a Prefecturii. Primarii și localnicii se plâng că legislația s-a schimbat și pentru a obține subvenții trebuie să prezinte la APIA titlurile de proprietate.
„În aceste condiții ce rost mai are adeverința de la primărie? Ce rost își mai mai are Registrul Agricol?" a replicat revoltat primarul comunei Romuli, Ioan Monița în ședința cu conducerea județului. „Înseamnă că la mine, la Romuli, nu mă ia nimeni subvenție! Și la Telciu e la fel! Și în toată zona în care nu a fost colectivizare” a mai spus primarul de la Romuli.
Din acest an cei care vor subvenții de la stat trebuie să facă obligatoriu dovada titlului de proprietate pentru terenurile pe care le dețin. Dacă un fermier are un teren pentru care deține numai contract de vânzare-cumpărare, terenul nefiind întăbulat nu poate obține subvenții deoarece nu face dovada că el este titular al acelui teren agricol. În această, situație mii de oameni din județ vor rămâne fără subvenții.
Problema de la Bistrița a fost adusă în atenția premierului Victor Ponta chiar de către primarul din Romuli dar și cel din Lechința, amândoi fiind la fel de revoltați pe această situație.
„Doar doi la sută dintre oameni au titluri de proprietate și pot respecta legea așa cum ne cere ea acum” i-a spus premierului primarul Romeo Florian din Lechința.
„Știu care este situația și nu vom putea da subvenții... Noi am dat ordonanță ca să fie acceptate adeverințele de la primărie așa a fost, am dat subvenții. Și a venit Curtea de Conturi, ca la miliție, ca în Republica Socialistă România și nu avem ce face... Noi o să le dăm în continuare subvenții și o să le ia Curtea de Conturi banii, dacă așa e normal... Atunci vom merge cu toții la Curtea de Conturi. Încercam, să rezolvăm cumva situația, dar eu vă spun ca să știți de unde e problema - de la Curtea de Conturi” a spus primarilor premierul Victor Ponta care le-a promis că va da o nouă ordonanță prin care să fie acceptate de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și adeverințele date de primării.