Guvernul a decis recent să modifice clasificarea orașelor și comunelor, vizându-se, conform celor de la profit.ro, modificarea impozitului pe locuință. 6 comune din Bistriţa-Năsăud au fost propuse, în acest context, spre desfiinţare, din cauza scăderii numărului de locuitori. Primarii sunt surprinşi şi recţionează:
În Bistrița-Năsăud, comunele care au înregistrat scăderi accentuate ale populației în perioada 1991 - 2012 și ar putea fi unificate sunt Coșbuc, Cetate, Tîrlişua, Căianu Mic, Miceștii de Cîmpie și Urmeniș.
Vlăduţ Axente Purja, primarul din Târlişua, a precizat pentru Bistriţeanul.ro că a auzit de această posibilitate, dar nu ştie cum să se raporteze deocamdată la asta. „Comuna Târlişua are peste 3000 de locuitori, este una dintre cele mai întinse comune ca suprafaţă, avem peste 16.000 de hectare, nu ne-a sunat nimeni să ne întrebe sau să ne explice ce este cu această unificare a comunelor. Eu nu sunt legat de funcţia de primar, am alternative, în caz că se desfiinţează funcţia de primar. Nu ştiu cât poate fi de benefic pentru locuitori, totuşi” a mai spus Axente Purja, primarul comunei.
Conform deciziei Guvernului, orașele ar urma să fie reclasificate în 7 categorii în funcție de statutul administrativ, poziția geografică, nivelul de dotare, valențele de natură culturală și ecologică – în timp ce comunele vor fi încadrate în 2 categorii.
Primarul din Căianu Mic, Paul Ştir, a explicat, la rândul său, pentru Bistriţeanul.ro, că este vorba despre o eroare şi că scăderea numărului de locuitori pe care au luat-o în calcul probabil iniţiatorii proiectului se datorează unui referendum local, nefiind vorba despre o depopulare în cazul comunei pe care o administrează. Primarul este decis să depună un memoriu, împreună cu Prefectura judeţului, către Guvernul României, pentru a explica situaţia şi a evita desfiinţare comunei.
"Conform unui proiect al Guvernului României aflat în consultare publică comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud, este propusă spre desfințare în următorii 10 ani datorită unor scăderi de peste 30% a populației stabile.
Aceste cifre au rezultat dintr-o eroare de interpretare a datelor statistice de către reprezentanții Guvernului. Comuna Căianu Mic a fost înființată prin Legea nr. 2/1968 prin care i s-au arondat șase sate aparținătoare, respectiv Căianu Mic; Căianu Mare; Ciceu-Poieni; Dobric; Dobricel și Dumbrăviţa.
În anul 2004 a avut loc un referendum local aprobat prin legea nr. 139/2004 prin care cetățenii satelor Dobricel și Dumbrăvița au votat dezlipirea din punct de vedere administrativ de comuna Căianu Mic.
Prin pierderea celor două sate, comuna Căianu Mic a suferit o scădere a populației de aproape 30% într-un interval foarte scurt de timp (de la 5638 de locuitori în anul 2003 la 4117 în anul 2004).
Prin prisma acestor informații, se înțelege că nu este vorba despre o depopulare în sens clasic, scăderea este rezultatul dezlipirii celor două sate în urma referendumului din 2004.
Reprezentanții primăriei au analizat datele statistice și au refăcut calculele pe baza datelor reale astfel încât scăderea populației a fost de doar 3%, una dintre cele mai mici rate de depopulare din județ.
Conform ultimului recesământ general al populației din anul 2011 comuna Căianu Mic are un număr de 4015 locuitori în cele patru sate aparținătoare – Căianu Mic, Dobric, Ciceu-Poieni și Căianu Mare.
În prezent comuna Căianu Mic are parte de o dezvoltare spectaculoasă, în ultimii patru ani fiind investiți peste 6 milioane de euro în infrastructura de bază (drumuri, cămine culturale, regularizare pâraie, aducțiune de apă) și infrastructura școlară. Datele statistice arată o comună în plină dezvoltare, cu mult potențial din punct de vedere economic și agricol. Liceul Tehnologic ”Ion Căian Românul” din localitatea Căianu Mic și Școala Gimnazială din Dobric au în prezent un număr de 583 de elevi. Din punct de vedere economic la data de 31.12.2015 la Registrul Comertului erau înregistrați un număr de 173 operatori economici locali. Principalele activități economice, care au adus și un renume deosebit comunei sunt boștinăritul (activitate de prelucrare a fagurilor) și manufacturarea produselor din piele. Suprafața de 5827 de hectare este prielinică pentru cultivarea plantelor iar în prezent în registrul agricol figurează 452 de fermieri.
Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, a declarat: ”Împreună cu aparatul de specialitate, am analizat datele statistice pe care le avem la îndemână și dorim să evidențiem printr-un memoriu justificativ eroarea care s-a produs. Proiectul Guvernului se află în dezbatere publică și, cu sprijin din partea Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud, vom înainta aceste informații către Guvern pentru corectarea erorii și scoaterea comunei Căianu Mic de pe lista unităților administrativ teritoriale care prezintă risc de desfințare ca urmare a depopulării. Comuna Căianu Mic este cea mai mare comună din zonă și se conturează spre a deveni un centru zonal de interes din punct de vedere economic, social și cultural.” se precizează într-un comunicat al Biroului Relații Publice și Comunicare, din cadrul Primăriei comunei Căianu Mic.
Foto Arhivă