Cu aceşti bani autorităţile locale vor să fie reparate aleile pe care sunt gropi dar şi parcările dintre blocuri. Municipalitatea caută o firmă care să se ocupe de lucrări, iar licitaţia pentru a stabili cine va face reabilitarea va avea loc în 27 iunie.
„În fiecare an se fac astfel de lucrări. Aleile şi parcările care necesită intervenţii sunt împărţite pe loturi. O parte sunt făcute de către angajaţii Direcţiei de Servicii Publice Bistriţa, iar pentru restul se caută o firmă care să le reabiliteze”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
În total municipalitatea a alocat 1.799.237 de lei, bani cu care vor fi reabilitaţi 39.182 de metri pătraţi de alei şi parcări din municipiu. Lucrările ar trebui finalizate în maxim patru luni de la data semnării contractului şi ar trebui să aibă o garanţie de 36 de luni.
Anul trecut Primăria Bistriţa a alocat 1,2 milioane de lei pentru reabilitarea a 21 de străzi din municipiu, suprafaţa totală reparată fiind de 37.503 metri pătraţi.