Afişele electorale ale candidatului ACL la funcţia de preşedinte a României au fost distruse în urmă cu două zile la Năsăud. Peste figura lui Iohannis au fost lipite mesaje de susţinere ale candidatului PSD. Primăria a fost obligată să asigure paza panourilor iar poliţia caută vinovaţii.
Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au analizat ieri după-amiază o plângere formulată de Alianţa Creştin-Liberală Bistriţa-Năsăud prin care aceasta a cerut “investigarea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de încălcarea normelor referitoare la desfăşurarea campaniei electorale aferentă alegerii pentru funcţia de Preşedinte al României în sensul distrugerii materialelor electorale din oraşul Năsăud”.
În urmă cu două zile, mai multe afişe ale candidatului ACL, montate pe panourile de afişaj electoraldin Năsăud au fost distruse. Supăraţi, liderii ACL s-au plâns Biroului Electoral.
În şedinţa de ieri Biroul Electoral Judeţean a admis plângerea Alianţei. „BEJ constată că prin lipirea peste imaginea candidatului ACL Bistriţa-Năsăud a unor materiale de susţinere pentru candidatul sprijinit de Alianţa PSD-UNPR-PC, au fost încălcate grav regulile deontologice ale unei campanii electorale. Se constată că primarul oraşului Năsăud nu şi-a respectat obligaţia prevăzută, neasigurând integritatea afişelor electorale şi a materialelor de propagandă electorală privind pe candidatul ACL, amplasate în locul autorizat”.
Decizia BEJ luată ieri cu unanimitate de voturi îl obligă pe primarul oraşului Năsăud să asigure integritatea afişelor electorale şi să le înlăture pe cele distruse.
Plângerea alianţei a fost trimisă şi Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud pentru identificarea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor.