Cu aceşti bani ar trebui făcută o mai bună promovare a site-ului lansat în urmă cu patru ani, iar investiţia ar trebui să atragă mai mulţi vizitatori pe site şi să facă o mai bună promovare turistică a Centrului Istoric.
Promovarea Centrului Istoric al Bistriţei a înghiţit în 2011 peste 500.000 de lei. Investiţia a fost făcută din fonduri europene şi, pe lângă o siglă, o mascotă, un slogan sau un eveniment de promovare a „cetăţii” includea şi un site cu informaţii despre Bistriţa, o hartă 3D şi imagini de la web cam-urile montate în centrul istoric.
Promovarea turistică a Centrului Istoric trebuia să fie făcută cu ajutorul unor bannere, a unor pliante şi anunţuri în presă dar şi prin intermediul site-ului www.cetateabistrita.ro.
Municipalitatea vrea ca site-ul să fie actualizat şi asta pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori. Pentru acest lucru autorităţile locale sunt dispuse să cheltuie 50.000 de lei. Cu aceşti bani firma care va câştiga contractul trebuie să găzduiască site-ul în perioada februarie 2015 – decembrie 2016, ar trebui să se ocupe de monitorizarea traficului de pe site, de actualizarea infromaţiilor care apar acolo şi de promovarea acestuia.
Firmele care sunt interesate de acest contract îşi pot depune ofertele la sediul Primăriei Bistriţa până în 15 ianuarie cel târziu. Municipalitatea va organiza o licitaţie în acest sens şi câştigătoare va fi stabilită firma care va face cea mai bună ofertă din punct de vedere economic.