Municipalitatea a hotărât anul trecut ca în zona pietonalului să fie interzis comerţul cu produse second-hand. Măsură nu a fost pe placul administratorilor firmelor care au ca obiect vânzarea de astfel de produse. Primăria Bistriţa a fost dată în judecată şi a pierdut procesul. Acum autorităţile locale dau îanpoi şi vor să renunţe la interdicţie.
Anul trecut în luna martie în cadrul unei şedinţe de consiliu local s-a decis ca activitatea care vizează comeţ cu produse second-hand să fie interzisă pe pietonalul Liviu Rebreanu. Ba mai mult, magazinele care vând astfel de produse ar trebui închise conform decizie aprobată de consilierii municipali ar trebui închise de tot începând din acest an.
Supăraţi că li se pun beţe în roate administratorii firmelor care fac comerţ de acest gen s-au opus deciziei Primăriei Bistriţa.
Autorităţile locale chiar au fost acţionate în instanţă de administratorul uneia dintre firme care a şi câtigat procesul. Municipalitatea vrea să revină asupra deciziei şi să elimine interdicţia de a face comerţ cu produse second-hand în zona Centrului Istoric.
Reprezentanţii firmelor care au acest gen de activitate susţin că le-a fost încălcat dreptul la principiul libertăţii comerţului şi că nu este normal să le fie interzis să vândă produse second-hand dacă acestea nu dăunează sănătăţii.