Asta pentru a susţine proiectul „Centrul de Informare Europe Direct Bistriţa”. Cu aceşti bani Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa va organiza diverse evenimente prin care promovează Uniunea Europeană ori drepturile cetăţenilor din statele membre.
Pentru a putea duce la bun sfârşit proiectul ''Europe Direct Bistriţa'', Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa a cerut Primăriei Bistriţa un sprijin financiar de 6000 de euro pe an. Perioada pentru care reprezentanţii CCI Bistriţa vor primi bani este din 2013 şi până în 2017.
Cu aceşti bani CCI Bistriţa vrea să organizeze diverse evenimente, întruniri, cursuri, acţiuni de informare, concursuri sau campanii.
Prin intermediul acestora ar trebui să promoveze Uniunea Europeană, drepturile pe care le au cetăţenii din spaţiul UE dar şi obiceiuri sau tradiţii din ţările UE.
''Cei de la Centrul Europe Direct au fost implicaţi în diverse acţiuni ale primăriei. Au participat spre exemplu la Earth Hour, Ziua Mobilităţii Europene, Ziua fără autoturism. Aceştia organizează în fiecare an evenimente iar banii sunt special pentru organizarea acestora'', a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.