Peste 2,6 milioane de lei intenționează să cheltuie Primăria Municipiului Bistrița anul acesta pentru cumpărarea a 9 suprafețe de teren. Cei mai mulți bani se vor duce pentru terenurile destinare construcției unor parcări.
Municipalitatea încearcă să găsească, începând din acest an, soluții pentru „criza parcărilor” din Bistrița. Pe lângă proiectul de amenajare a parcărilor din zona Eminescu, municipalitatea dă bani și pentru alte zone unde se vor ridica parcări.
Astfel, pentru acest an s-a propus alocarea unei sume de 2.609.000 lei pentru achiziția de terenuri.
Cea mai mare suma respectiv un milion de lei a fost alocată pentru achiziția unui teren de la o persoană fizică, teren situat pe strada Bistricioarei, unde se va construi o parcare supraterană. Tot pentru construcția parcării Primăria Bistrița a prevăzut în bugetul din acest an alocarea unei sume de 600 de mii de lei pentru achiziția și a unui teren situat pe strada General Grigore Bălan, numărul 17.
Și pe strada Lupeni primăria vrea să cumpere un teren pentru creearea unei zone de acces în viitoarea parcare pe care Primăria vrea să construiască aici. Pentru achiziția terenului de pe strada Lupeni municipalitatea a prevăzut o sumă de 200.000 de lei.
Tot o sumă de 200 de mii de lei este prevăzută în acest an pentru achiziția unui teren în Subcetate în suprafață de 2100 metri pătrați, terenul este situat în prelungirea amplasamentului pentru locuințele ANL din Subcetate (construite în etapa a IV-a).
Alți 250.000 de lei sunt alocați pentru achiziția unui teren în Viișoara, teren situat lângă locuințele sociale din Viișoara. Tot la Viișoara primăria trebuie să mai cumpere 300 m² de teren pentru realizarea distribuției de alimentare cu gaz a zonei de locuințe sociale. Pentru această suprafață de teren municipalitatea a prevăzut o sumă de 30.000 de lei.
Primăria mai vrea să cumpere o suprafață de 300 m² în Sărata unde să amenajeze o capelă mortuară (suma alocată este de 30000 RON în bugetul din acest an. Tot la Sărata municipalitatea mai vrea să cumpere o suprafață de 1200 m² pentru amenajarea unui teren de sport, suma dispusă să aloce Primăria pentru această investiție fiind de 99.000 de lei.