Nu mai puțin de 1510 bistrițeni s-au trezit cu salariile și pensiile poprite după ce angajații municipalității au început să recupereze debitele restante datorate de către persoanele fizice Primăriei Bistrița, mare parte din cauza amenzilor. Anul trecut bistrițenii au primit amenzile de peste 3 milioane de lei.
Personalul din cadrul Serviciului Urmărire şi Încasare a Primăriei municipiului Bistrița a distribuit în teren anul trecut bistrițenilor cu restanțe la buget un număr de 2.863 somaţii şi titluri executorii.
Totuși asta nu i-a convis pe aproape 2000 dintre ei să treacă pe la casieriile municipalității și să își achite dările la stat așa că Primăria Bistrița a deschis 1965 dosare de executare silită, fiind făcute acte de popriri în special salarii şi pensii, pentru 1510 bistrițeni, iar alți 455 se vor trezi în curând cu aceleași măsuri luate de municipalitate pentru recuperarea debitelor restante.
Tot anul trecut la Serviciului Urmărire şi Încasare a municipalității au ajuns 8.214 procese verbale privind amenzi contravenţionale primite de persoane fizice. În total, amenzile au adus la bugetul orașului 3.092.581 de lei.