În şedinţa ce Consiliu Local de joi va fi supus aprobării Ghidul solicitantului pentru acordarea finanţărilor nerambursabile la capitolul Sport de performanţă. Bugetul alocat este de 1,5 milioane lei, iar suma maximă ce poate fi dată pentru un singur proiect este de 500.000 lei, iar minimul ce poate fi primit pentru un proiect este de 15.000 lei.
La prima sesiune de acordare a finanţărilor nerambursabile la capitolul Sport de performanţă nicio asociaţie sau fundaţie nu a primit bani de la Primăria Bistriţa. Municipalitatea a decis că va pregăti o nouă sesiune de depuneri de dosare, iar joi va fi spus aprobării Ghidul solicitantului.
Faţă de prevederile din ghidul de la prima sesiune municipalitatea a făcut câteva modificări. Spre exemplu, dacă la prima sesiune suma maximă ce putea fi obţinută pentru un dingur proiect era de 1.000.000 lei, acum maximul a fost redus la jumătate.
La fel ca şi în primul Ghid, în cel de la sesiuna a II-a de depunere a proiectelor este prevăzut că este exclus din procedura de atribuire solicitantul care face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori se află deja în stare de dizolvare sau de lichidare sau solicitantul este constituit ca urmare a divizării unei asociaţii/fundaţii aflată în procedură de dizolvare sau de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
După ce Ghidul solicitantului va fi aprobat se va deschide o nouă sesiune de depunere de proecte. Primarul Creţu speră că acest lucru se va întâmpla în luna iunie şi că tot atunci vor fi supuse spre aprobarea Consiliului Local proiectele care întrunesc condiţiile pentru a primi finanţări nerambursabile.