După lungi aşteptări, Primăria Bistriţa a câştigat procesul cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului privind reabilitarea clădirii unde funcţionează Centrul Comunitar pentru Tineret.
Clădirea în care momentan funcţionează Centrul Comunitar pentru Tineret, situată pe Pietonalul Liviu Rebreanu numărul 18 din Bistriţa, este în avansată stare de degradare.
Autorităţile locale au făcut mai multe demersuri pentru a încerca să o reabiliteze, iniţiind şi un proiect în acest sens. Cum finanţarea a fost refuzată de MDRT, Primăria Bistriţa a acţionat în instanţă ministerul şi în final a câştigat procesul.
Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, spune că “procesul s-a încheiat, l-am câştigat iar acum se efectuează formalităţile necesare pentru semnarea contractului de finanţare”.
Valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare se ridică la suma de 2.354.000 de lei.
Clădirea cu numărul 18 de pe strada Liviu Rebreanu a fost construită în secolul al XIX-lea şi a găzduit pentru început un atelier de pielărie şi un magazin de desfacere. Acum, aici elevii pot participa la meditaţii gratuite la diverse materii, oferite de profesori voluntari.