Prima carte care prezinta istoria Operei Romane din Cluj a fost editata la Bistrita. Vineri, in cadrul unei gale de premiere, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania a premiat acest prim volum scris de Octavian Lazar Cosma.
Octavian Lazar Cosma este doctor honoris causa al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca si al Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi. Este membru al American Musicological Society. A primit numeroase premii si distinctii, intre care Premiul Academiei Romane, Premii ale Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania si decoratii ale statului roman. Este cetatean de onoare al municipiului Blaj si al comunei natale, Treznea.
Vineri, 25 februarie, cartea sa, intitulata “Istoria operei Romane din Cluj”(volumul I) care a fost editata de Editura Charmides Bistrita a primit din partea UCMR premiul la categoria “Istoriografie”.
“Am avut onoarea ca anul trecut sa editez acest prim volum al cartii Istoria Operei Romane din Cluj. Cartea aceasta a stat in sertar 12 ani si are aproximativ 1000 de pagini. Acest prim volum scris de dr Octavian Lazar Cosma este prima si singura monografie a Operei Romane din Cluj si prezinta istoria Operei din 1919 pana in 1949. Nici nu e de mirare ca a primit acest premiu, deoarece este o carte de referinta, de profunda acribie stiintifica si prezinta istoria celei mai importante institutii culturale din Transilvania” a declarat pentru Bistriteanul.ro, editorul primului volum si presedintele Societatii de Concerte Bistrita, Gavril Tarmure.
Acest prim volum al scrierilor despre Opera Romana din Cluj este o carte monumentala si s-au scris 20 de cronici despre ea. Acum se lucreaza intens la scrierea celui de-al doilea volum, care sa trateze istoria Operei Romane din Cluj din 1949 pana in prezent.
Vineri a fost prima data cand o carte editata la Bistrita a primit premiul UCMR.
“Aceasta nu a fost singura carte editata la Bistrita care a primit premii. Cartea de poezii Alcool, a lui Ion Muresan a primit premiul de cea mai buna carte de poezii. Asa ca anul 2010 a fost un an foarte bun in ceea ce priveste editarea de carti si speram ca si anul acesta sa fie la fel” a concluzionat Gavril Tarmure, editorul primului volum “Istoria Operei Romane din Cluj” si presedintele Societatii de Concerte Bistrita.