Incidentul s-a petrecut astăzi, în jurul amiezii. Părintele Ioan Peștina a avut câteva intervenții în cadrul conferinței, iar imediat după ultima luare de cuvânt s-a așezat pe scaun, i s-a făcut rău, iar medicii veniți să-l salveze n-au mai putut decât să constate decesul, intervenit subit, pe fondul unor afecțiuni cardiace.
Protopopiatul Beclean a găzduit astăzi conferința de primăvară, sesiune de comunicări cu preoții din subordine, care se desfășoară de două ori pe an, primăvara și toamna. Tema conferinței din această primăvară a fost ”Spovedania și Împărtășania”, iar la eveniment au fost prezenți cei 62 de preoți din zona Becleanului, dar și alți preoți, invitați la sesiunea de comunicări. Părintele Ioan Peștina, din Parohia Corvinești, a participat și el la ședință, ba chiar a avut câteva intervenții, așa cum făcea de fiecare dată. Imediat după ultima intervenție, chiar înainte de închiderea lucrărilor, părintele din Corvinești s-a așezat pe scaun și i s-a făcut rău. Echipajul medical venit să-i acorde primul ajutor n-a mai putut decât să constate decesul. Cei care l-au cunoscut pe părintele Ioan Peștina spun că suferise două intervenții pe cord, dar nu a dat semne astăzi că ar fi fost obosit sau că ar fi acuzat vreo sensibilitate medicală, ba dimpotrivă, era plin de vervă și avea cuvinte frumoase pentru toată lumea în intervențiile sale, ca de fiecare dată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Slujba de înmormântare a fost anunțată pentru vineri, ora 13.00, la Corvinești, urmând ca la aceasta să participe și ÎPS Andrei Andreicuț.
FOTO: Răsunetul - Menuț Maximinian