Zi plină mâine pentru autoritățile din Beclean! Premierul Ponta, vicepremierul Dragnea și mai mulți miniștri, dar și secretari de stat vin în micul oraș de pe Someș pentru a inaugura obiective extrem de importante pentru locuitori.
Încă de dimineață vicepremierul Liviu Dragnea (și totodată ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), Gabriela Szabo (ministru al Tineretului și Sportului), dar și Camelia Potec (președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern) vor tăia panglica noului bazin didactic de înot.
Se va merge apoi la Figa și vor fi vizitate șantierele de la Liceul Tehnologic Agricol, campusul de la Colegiul Național “Petru Rareș” și Liceul Tehnologic “Henri Coandă”.
Victor Ponta va ajunge la Beclean numai după-amiază, însă și programul său este destul de plin. Premierul va veni împreună cu miniștrii Ioan Rus (de la Transporturi), Nicolae Bănicioiu (de la Sănătate) și Liviu Pop (ministrul pentru Dialog Social).
Primul ministru și vicepremierul vor înmâna cheile celor 64 de apartamente construite prin ANL tinerilor din Beclean după care va avea loc inaugurarea noului sediu al primăriei Beclean, slujba de sfințire a noului imobil urmând să fie oficiată de IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.