Seniorii prezenți astăzi la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Europene fără Autoturism au impresionat prin condiția fizică pe care o au la o vârstă destul de înaintată. Cei mai vârstnici dintre aceștia au primit câte o mică atenție care să le arate aprecierea pentru faptul că țin la sănătatea lor.
E mult mai comod să te urci în mașină și să mergi dintr-o parte în alta. Iar dacă ai o anumită vârstă, sportul parcă nu te mai atrage și suspini după vremurile tinereții.
Nu tot așa se poate spune însă de câțiva bistrițeni care, trecuți de a doua tinerețe, au participat astăzi la evenimentele desfășurate cu ocazia Zilei Europene fără Autoturism.
Cei mai vârstnici dintre participanți au demonstrat că echilibrul pe bicicletă ți-l poți ține indiferent de vârstă, și mai mult, poți să te iei la întrecere cu cei mai tineri.
Pentru interesul lor pentru sănătate și faptul că nu lasă vârsta să le dicteze ceea ce să facă, Centrul ”Europe Direct” i-a premiat pe cei mai în vârstă patru participanți.
Mențiune a primit Aurel Pârjor, 61 de ani, și a primit o pereche de mănuși pentru ciclism. Pe locul III s-a clasat Gavril Burdui, 62 de ani, care a primit un sistem antifurt. La 64 de ani, Grigore Butuza s-a clasat pe locul II, primind un dinam.
Seniorul seniorilor a fost Petre Anghel care a primit o cască de protecție.
Toți cei patru au primit și șepcuțe din partea Centrului ”Europe Direct”.
La eveniment au participat și alți bătrânei, însă mai tineri ca premianții sau fără biciclete.