La nivel national s-a luat decizia ca prefecturile din tara vor functiona cu un singur subprefect. In aceste conditii, prefectul judetului Bistrita-Nasaud, Cristian Florian, sustine ca desi postul actualului subprefect, Catalin Paun, a fost negociat cu UDMR, acesta nu va fi schimbat din functie.
In cadrul unei conferinte de presa care s-a desfasurat in aceasta dimineata la sediul Prefecturii Bistrita-Nasaud, prefectul judetului, Cristian Florian, a tinut sa clarifice situatia privind subprefectul judetului, Catalin Paun.
Astfel, desi la nivel national s-a luat decizia ca de acum incolo, prefecturile vor functiona doar cu un singur subprefect, Cristian Florian asigura ca "Paun nu va fi afectat de acest lucru, el va ramane in functie".
In momentul de fata, prefectura Bistrita-Nasaud functioneaza deja cu un singur subprefect, Catalin Paun, postul acestuia fiind negociat de catre reprezentantii UDMR cu cei din partea Partidului Democrat-Liberal.
Pe langa acesta ar fi trebuit sa mai fie numit inca un subprefect din partea PD-L, insa, pana acum nu a fost numit, astfel ca, datorita noilor modificari nici nu se va mai numi altul. Insa, nici nu se vor produce modificari, in sensul in care exista posibilitatea ca subprefectul din partea UDMR sa fie schimbat cu un altul din partea PD-L. Cristian Florian a mai adaugat ca "eu nu am cunostinta sa se intample asa ceva".
De asemenea, tot in ceea ce priveste noile masuri ale Guvernului Boc, prefectul a mai adaugat ca "referitor la disponibilizari, inca nu am luat o decizie, insa, stiu sigur ca salariile vor scadea cu 25 de procente".